Dintr-un bog strain.. dar perfect de .. "al meu"

Mi-a plăcut mereu cuvântul special şi în general, toate superlativele. Am vrut să-mi fie atribuite, iar pentru asta nu puteam fi în totalitate eu. Trebuia să mai schimb câte ceva pe aici, câte ceva pe acolo, să mai ascund una, să mai ascund alta. Totul mergea perfect, până când apărea cineva care nu mă aprecia, nu mă admira şi nu mă lăuda.

Aveam răni fatale în unele zile. Te uitai, ţineai cuţitul, dar nu puteai niciodată să termini cu suferinţa. Trebuia mereu să-mi zgârii pielea, oasele, să aştepţi să-mi curgă tot sângele din mine. Aşa credeai tu că e mai puţin dureros. Ar trebui să ştii, blândeţea nu e întotdeauna cel mai bun medicament. Uneori e letală.
Nu pot să te mai văd aşa curat cum te vedeam înainte. Imaginea ta se deteriorează în mintea mea şi încep să-ţi construiesc alt tablou. Probabil ăsta este sistemul defensiv al sufletului meu. Dezbraci tot albul, te îneci în tot negrul. Şi poate am să te dispreţuiesc de azi înainte, dar nu pentru că ai merita, ci pentru că trebuie să fac altceva, dar nu să te iubesc.
Realitatea e pe umărul meu în noaptea asta, raţiunea la fel. Şi am, într-adevăr, momentul de luciditate pe care vroiai să-l am: plec şi direcţia e bună, iar ce-am lăsat în urmă e doar nefericire.

Dimineata mea, intr-un tricou strain

Acelasi sunet de alarma ca-n fiecare dimineata, ma simt atat de obosita, melodia nu e iritanta, ba din contra si caut pe sub pat telefonul sa o deconectez.. la un moment dat realizez ca covorul ce il ating nu e cel din fiecare dimineata , deschizind incet ochisorii realizez ca nici peretele coral nu mai e :), sting alarma si o voce calda si draga ,intreaba cu grija "Nu ai sa intirzii?" , raspund "Nu" si ma las cuprinsa de bratele la care am visat atat. Rasfoiesc cu zambetul pe buze amintirile noptii ce tocmai a trecut. E atat de cald si linstit aici cu tine ca as da orice ca aceasta dimineata sa nu se sfarseasca vre-o data...

Va multumesc ca existati in viata mea!

Mi-am dat seama ca oricat de mult ai ajuta oamenii, oricat de mult te-ai stradui, la un moment dat, ei vor spune ca nu ai facut nimic pentru ei. 
Si te vor rani. Va durea. 
Dar pe de alta parte, am inteles ca recunostinta si "rasplata" vin din alte locuri, in cu totul alte forme. Bunatatea pe care o dai, o primesti inapoi, de multe ori in cantitate dubla.
Ideal ar fi sa invatam, sa ne invatam sa fim recunoscatori. Sa nu uitam binele facut, ba mai mult, sa il intoarcem inapoi. Dar cum nu traim in lumea ideala, facem tot mai rar lucrul asta.
Nu stiu daca am procedat intotdeauna cum trebuia in anumite situatii, daca am spus ce trebuia, cand trebuia, cum trebuia. De fapt, sunt sigura ca nu am facut-o, dar cumva, in calea mea, au iesit oameni care m-au invatat diverse lucruri, care m-au ajutat in feluri in care probabil nici nu stiu, care mi-au facut bucurii prin niste gesturi simple, dar "mari".
Uneori, viata te doboara, da cu tine de pamant si te umple de praf si de amaraciune. Dar tot ea, iti scoate in cale flori, aer curat, soare luminos, oameni calzi.

Privind uneori in urma, constat ca in momentele de "cumpana" ale vietii mele, Dumnezeu cel mai probabil, mi-a scos in cale oameni care sa-mi dea o mana de ajutor. Oameni care m-au facut sa vad ce nu vedeam, sa simt ce nu simteam...

Azi ma gandesc la oamenii care "lovindu-ma" m-au invatat ca viata nu-i deloc simpla si ca oamenii sunt uneori cat se poate de rai si de ciudati.
Azi ma gandesc la oamenii care au fost buni cu mine si m-au indemnat sa fiu si eu mai buna.
Azi ma gandesc la oamenii care mi-au intors spatele, apoi mi-au simtit lipsa.
Azi m-am gandit la oameni in general... la cat de mult te pot ajuta si la cat de multe dureri iti pot cauza.

Azi le multumesc oamenilor care au facut, fac si vor face parte din calatoria mea prin viata. 

Sufletul meu e o arta.

Se spune ca arta o obtinem numai in urma unei dedicari totale, numai dupa ce riscam cu tot si traim la maxim nasterea ei. Se spune ca e o batalie impotriva mortii, se spune ca este dorinta omului de a se exprima, ca este un raboi in care esti singur impotriva tuturor.. Recitind rind cu rind, cuvint cu cuvint am inteles, toata pagina de fapt era o definitie a starii sufletului meu in anumite perioade din viata. Un suflet incapatinat te impune de zeci de ori sa stai fata in fata cu tine, sa duci dialoguri lungi cu insasi tu, fara sa te consideri un nebun. Insa arta in primul rand e abilitate! Sufletul la fel e o abilitate si stii? Nu toti o au, m-am convins de asta , sunt sigura de asta! Sufletul meu nu e deloc o lumina ce ma reflecta , ci mai degraba un ciocan ce imi da forma. Il iubesc, tot timpul ,cu toate ca ma enerveaza destul de des si ma pune la incercari in fiecare zi. Eu am inteles un lucru Sufletul meu e o arta pe care merita sa o privesti, asculti , scrii, citesti sau sculptezi.

My elegant London..through his eyes

Asa ma invaluie-o dorinta sa-l vad , sa-l simt sub picioare, sa-i respir aerul , sa-i indur frigul, sa ma bucur de soarele si lumina lui!
Londra orasul de care sunt nebun de indragostita de mica! Vreau ca intr-o dimineata devreme sa fiu trezita de sunetul ploitei Londoneze de dupa geam. Visuri, visuri ce sper ca intr-o zi vor deveni realitate, pana atunci insa, Tadadam!

Gasit!  Un ghid ce vorbeste atat de frumos in Romana despre deosebitul oras englez.  Niciodata nu m-as fi gindit ca am sa veau sa vad pe cineva care vorbeste de Londra, cu mai mare ardoare, decit sa vreau sa vad  insasi orasul!

Just a Story!

Il iubesc si nu exista nici o indoiala in asta.

Insa iubirea asta contrazice tot ceea ce sunt eu. Si de aici toata durerea.

Traiesc in haosul asta de mult prea mult timp sperand ca ceva se va intampla pana la urma. Desi stiu ca tot ceea ce se poate intampla e sa treaca timpul si sa raman cu regrete. Intotdeauna ramai cu regrete cand lasi timpul sa decida in locul tau.

Am incercat sa fug de iubire atat timp stiind de capcanele ei. Am intrat ca un soarece la bucatica de branza constienta fiind ca o sa ma doara oricat de desteapta m-as crede eu.

Am fost plecata in ginduri si absenta la orice alta discutie ce nu-l privea direct pe el  pentru aproape o luna. O excursie luxoasa, ireprosabila si gresita, care mi-a incarcat inima cu cateva tone. Am ajuns in sfarsit de februarie  obosita si tacuta. Si asa sunt de cateva saptamani.

Era  atat de evident ca Mr Honey nu avea nevoie de afacerea asta cu Love,Friendship & others. Dar eram prea entuziasmata ca sa recunosc asta. De fapt cred ca din prima zi observasem ca inca ii mai spune "prietena mea"  si nu prea foloseste trecutul cind vorbeste de ea daca i-as spune ca -i simteam prezenta ei in fiecare clipa si moment de "noi " ar  crede ca exagerez.

Totul ar fi foarte bine daca inima mea ar merge mana de mana cu ratiunea si ar lasa sa pluteasca totul pe apa sambetei..caci nu pot accepta sa fiu doar o optiune in viata lui,cand pot fi o prioritate pentru altcineva..Vad asta, simt asta zi de zi.. in ochi  si imbratisari straine !Exista viata si dupa el...Exista noi inceputuri,noi iluzii!

Astea fiind spuse  nu sunt bine deloc. Pe 4 zile m-am intors acasa in mine. Si m-am  hotarat sa raman aici, si am de gind sa ma decid o data pentru totdeauna pe ce drum o iau.