Astăzi.

.. după o lucrare de curs sustinută, plină de senzori  și automatizări.. linistită stau în patuț și mă reîndrăgostesc de poezie :)

Te voi pândi ca un hoţ de iubire,

Să te văd, să te simt, ca să pot trăi,

Să te aud râzând de fericire,

Şi-al tău cristalin în suflet l-oi opri.

Cu lacrimi şiroaie pe umbră îţi alerg

,Iar locurile atinse cu patimi le sărut,

Că-mi eşti în minte şi nu pot să te şterg,

Şi-a mele sentimente, nu par a fi trecut.

  Te-ai reîntors…

După o tăcere lungă mormântuală,

Cel mai frumos sunet ce poate fi auzit,

Este a ta voce blândă, senzuală,

Ce învie sentimentele ce au murit.

Singura lumină ce poate să lucească,

După întunericul ce viaţa a vrut să mi-odeşire,

 Este cea venită din privirea-ţi îngerească,

Un vechi luceafăr reîntors la a sa iubire

.După frigul ce iubirea doreşte a îngenunchea

,Făcând-o să se simtă stingheră şiumilă,

Unica căldură ce mai poate radia,

Este cea din sufletu-ţi pur de copilă.

Iar după tristul meu destin primit,

Singura plăcere ce mi-am dorit s-apară,

Ai fost tu fiinţă cu trup nepreţuit,

Ce ai adus iubirea de odinioară.

Te-ai reîntors la mine chip de soare,

După atâta suferinţă ce-am purtat,

Sunt fericit acum, dar ştii tu oare,

Cât în durerea mea eu te-am strigat…?