Pentru ca iubesc..

"Pentru că eu când iubesc, plâng. Nu cu vorbe, nu cu stress, ci matern, cald, sincer si fara motive ascunse . Plang ca orice copil cind cade si-si invineteste genunchii. Ştii? ei cred că sunt un om slab şi mă părăsesc. Aşa o să facă şi el. Pentru ca am sa-l caut. Nu am cum altfel. O să-i promit o viata plina de frumos, imbratisari calde, sarutari , zimbete, emotii vii ,tinereţea veşnică şi sufletul meu în fiecare dimineaţă, la cafea. Şi o să i le aduc. Pe toate. O să-mi zâmbească, o să mă sărute pe năsuc, o să mi se dăruiască un pic şi gata, o să mă părăsească. "

Citate deosebite

*Dupa anumite nopti ar trebui sa ne schimbam numele , caci cu adevarat nu mai suntem aceeasi.
*De ce intalnindu-se ,aveau impresia ca se ascund,de ce,despartindu-se ,aveau senzatia ca se pierd?
*El stia ca ,din toate argumentele ei, "asa" era cel mai rezistent ,si de aceea nu insistase.
*Totul ar fi putu fi altfel.Gandul asta ma obsedat intotdeauna ca toata ar fi putut fi altfel sau s-ar fi putut sa nu fie deloc,ca toate sunt intamplatoare pe lumea asta ,fara nicio necesitatea ,fara nicio noima...
*Din vremea aceea atat de indepartata si pana acum, m-am gandit de multe ori ca putini oameni stiu cat tainice sunt spaimele celor mici. Oricat de neaintemeiate ar fie ele, sunt totusi spaime.

Se intampla in viata fiecarui om…
Inchipuiti-va ca o anumita zi n-ar fi existat si ganditi-va ce deosebit ar fi fost drumul vietii voastre. Voi care cititi randurile acestea, opriti-va o clipa si ganditi-va la lantul lung de fier sau de aur care nu v-ar fi legat niciodata daca prima veriga nu ar fi fost faurita in ziua aceea neuitata.

De ce scrim?

"- De ce scrii?
- M-am intrebat si eu. Exista atatea carti, sunt pline anticariatele,bibliotecile si librariile. Unele zac prin depozite cu anii, le mananca soarecii, praful ,si nu le citeste nimeni.Poti sa le cumperi,pe unele, la un pret derizoriu.Fara sa cheltuiesti prea mult,iti umpli geamantanul. Ti se spune si "multumesc" pana la urma. Asadar,ce-ti mai trebuie sa scrii tu insuti? te intrebi. Sa-ti pierzi atatia ani de viata, cand o simpla vizita intr-o librarie te poate scuti de orice efort? Si pe urma, intr-o lume in care au existat Dante, Homer,Shakespeare,Dostoievski, ce se mai poate spune? Razboiul troian a fost povestit. Inutil sa-l luam de la capat. Istoria lui Hamplet e cunoscuta. A fratilor Karamazov, de asemenea. Nici povestea lui Faust nu ne-a mai ramas. De altfel, GOethe insusi ar fi zis, se pare, odata: "Daca as fi stiut cate carti mari exista in lume nu m-as fi apucat sa scriu, as fi facut altceva"... Intotdeauna se intampla astfel. Cand suntem tineri nu ne dam seama. Apoi, intr-o zi , ne dam seama, dar e prea tarziu. Nu mai stim sa facem altceva... Ma consolez cu gandul ca exista cineva care in mod sigur nu poate renunta la cartile mele.
- Cine ?
- Eu insumi.
- Glumesti?
- Nu glumesc deloc. Un autor ajunge sa depinda intr-un fel de cartile sale. Doreste sa si le merite sau sa le traiasca, iar asta il schimba uneori.
- Crezi, asadar, ca un scriitor poate scrie doar pentru sine?
- Nu,asta nu. A vorbi nu inseamna nimic fara dorinta de a fi ascultat. Literatura e, de fapt , un proces. O parte a Judecatii de Acum."

"Lentoarea" - Milan Kundera

"Sentimentul de a fi ales exista, bunaoara, in orice relatie de iubire. Iubirea este, prin definitie, un cadou nemeritat; sa fii iubit fara merit e chiar dovada adevaratei iubiri. (...) Cand are omul, pentru intaia oara, iluzia ca este ales? Probabil ca sugar, cand primeste ingrijirea materna fara vreun merit - si o cere cu atat mai energic. Educatia ar trebui sa-i risipeasca aceasta iluzie, sa-l faca sa priceapa ca in viata totul se plateste. Adesea insa e prea tarziu."

Pablo Neruda - Cine moare

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un
efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi...

Dialog :

Un dialog tarziu intre mine si constiinta mea :
Ea: Stop,stop,stop.. Nu! Iti ordon!!! Opreste-te, te distrugi!
Eu: Nu pot sa ma opresc ma stii foarte bine, sunt un om emotional, traiesc orice la maxima intensitate, totul trece prin mine!
Ea:Ok, eu te cunosc si inteleg totul! Insa.. draga mea a venit timpul, timpul sa recunosti ca pe linga oamenii dragi de care ai grija, pe linga prieteni, cunoscuti si strainii tai ce devin in foarte scurt timp "Deosebiti" ai nevoie in primul rind "Tu" de tine si grija ta.
Eu: Eu stiu si am grija de mine!
Ea: Nu, nu e deloc asa , te ucizi singurica, nu esti prudenta deloc, calci pe aceleasi greble de fiecare data! Tu poti sa intelegi faptul ca chiar de esti frumoasa, desteapta, deosebita plina de harisma , asta totul se va egala cu zero daca nu ai sa devii putin mai calculata , mai rece si smechera!
Eu: Tu stii ca eu nu sunt asa! Nu pot, ma voi pierde si oamenii mei dragi nu ma vor mai aprecia pentru ceea ce sunt acum si ii si pot pierde schimbandu-ma!
Ea: Ba poti si nu ai fost numai o data asa. Revino-ti! Incepe a te pretui, da-ti o valoare si arata-le-o si celora din jurul tau! Investeste-ti toata energia, puterea, dragostea, afectiunea si caldura in tine! Eu stiu cum tu esti capabila sa iubesti, de aia te rog indragosteste-te , dar de tine, iubeste..dar pe tine, fii un prieten bun, foarte bun si sincer.. dar cu tine!
Incepe sa cresti , sa te dezvolti ca personalitate si de nu vei pune tu un scut de aparare in fata ta, eu nu am sa pot face asta in locul tau si uite atunci te vei pierde definitiv, te vei ineca si nu vei mai cunoaste niciodata aerul proaspat , usor si curat de la malul fericirii!
Eu: Nu stiu daca am sa pot!
Ea: Ai sa poti.. doar daca ai sa te decizi sa fii fericita!

Our last winter love..

Să fim optimişti, iubirea mea cea mare, fiindcă avem de partea noastră clipa şi nu Destinul, fiindcă avem eternitatea acestei clipe şi nu timpul, fiindcă ne avem pe noi, acum şi aici, şi nicăieri în urma clipei, fiindcă va ninge cu timp, şi această urmă va fi îngropată de stele căzătoare, devenind o amintire a unei lumi trecute.
Să înţeleg că iarna va aduce doar puţin frig în necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apăsat decât orice vorbe? Nu cred fiindcă e anotimpul gerurilor extreme, când totul e îngheţat inclusiv privirile noastre. Şi atunci ne vom despărţi la fel de accidental cum ne-am întâlnit sau lacrimile noastre ingheţate se vor sparge pe asfaltul negru al gândurilor despre o iubire trecătoare care se credea eternă în adâncurile sufletelor noastre?

Dacă știi...

Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa sperii zadarnic. Invata-ma atunci cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire.
Mi-e dor, atat de dor… De tine. De noi. De cum erai cu mine. De cum eram cu tine. Si nu pot si nu gasesc cuvinte sa spun cum, cand si cat de mult mi-as dori sa nu mai imi fie. Daca tu stii ce este acela dor, dor de o fiinta mai mult decat de orice alta fiinta, atunci te rog si implor, scapa-ma de el, de dor. Scapa-ma de intrus. Este dorul asta un blestem, este o cruce sub care eu, un simplu om, sunt doar o cocoasa si niste brate care se coboara inainte sa apuce sa se intinda. Pe care as vrea nespus sa ti-o arunc tie.
Iar daca tu stii cum este sa traiesti cu fiinta altuia intr-a ta, te rog, smulge-o din mine si las-o sa traiasca de una singura. Da-i inapoi dreptul la simtire! Lasa-ma si pe mine sa respir aerul meu, cu nasul si partea mea de viata. Lasa-ma nici mai mult, nici mai putin decat exact cum eram inainte de tine. Eram din varful degetelor pana la capatul firelor de par numai visuri frumoase, dorinte multe de fericire, speranta si tremur de incredere. Doamne, cat de frumoasa eram… Mii de cioburi s-au facut oglinzile in care iubirea si dorinta ei imi strigau asta. Acum, este si nu mai este viata mea…
Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa sperii zadarnic. Salveaza-ma de nesperanta asta! Ma chinuie, ma bantuie, ma arunca din liniste si ma tranteste in framantare. Imi este dor si nu mai vreau sa-mi fie. Cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire? Cum sa fac fara sa imi reproseze ca l-am lasat fara ceea ce ii era mai drag? Daca eu te simt arzand, te vad stralucind, te aud ascultand, tu de ce nu raspunzi gandurilor si simturilor? De ce nu te intorci spre mine sa ma privesti dincolo de iubirea trecatoare si sa-mi spui ca esti aici langa mine si ca te-ai nascut sa-mi sorbi de pe buze surplusul de dor?…. Este pentru ca tie… tie… nu iti este dor.
Mi-e dor sa te stiu departe de mine, acolo de unde nu o sa te mai intorci niciodata la mine atunci cand imi este greu, si rau, si trist, si urat si imposibil. Mi-e dor sa nu te mai simt si sa nu te mai vreau atat de aproape. Caut pamantul nedescoperit in care sa-mi ingrop amintirile si apele care sa-mi spele noptile in care ma cutremur de dor.
Mi-e dor si ma strange. Ma sufoca si mi-a secat puterile. In vis ma inec cu prezenta ta. In realitate, ma sufoc cu lipsa ei. Dorul asta ma arde chiar si atunci cand stau bine pe picioare. Daca ai fi departe insa, eu cum m-as mai putea intoarce la mine cu inima senina?
Scapa-ma de dor si de felul in care il simt ca doare. Da, Doamne, minte inimii si judecata si scapa-ma de bubele in coji.

Am avut un vis frumos, mai dureros decat toate cosmarurile de pana acum: se facea ca nu or sa se mai vindece niciodata. Iar daca nici timpul nu le scoate de acolo, atunci cine? Atunci cum?